La 27 februarie 2023, în cadrul unor măsuri contrainformative orientate spre depistarea riscurilor în adresa securității naționale, Serviciul de Informații și Securitate a identificat prezența pe teritoriul Republicii Moldova a doi cetățeni străini, conectați la anumite centre subversive din afara țării.
Aceștia erau antrenați în activități de culegere de date și informații pentru punerea în aplicare a unui plan de destabilizare a situației interne din țară, cu provocarea schimbării prin violență a orânduirii constituționale a Republicii Moldova. La fel, a fost stabilit că cetățenii străini, deghizați în simpli turiști, erau coordonați din umbră de către un grup de persoane afiliat unei rețele conspirative de experți în tehnologii politice și inginerie socială de peste hotare.
Este de notat că, în perioada aflării pe teritoriul național al Republicii Moldova, cetățenii străini au inițiat un complex de acțiuni informativ-subversive de cercetare a diferitor locații în preajma unor sedii guvernamentale și obiective de infrastructură critică. De asemenea, aceștia au participat activ la monitorizarea și documentarea proceselor-social politce din țară și a acțiunilor de protest organizate în capitală de către anumite forțe politice.
Întru neadmiterea continuări activității subversive de natură să pună în pericol securitatea naţională a Republicii Moldova, în conformitate cu art. 55 alin. (1) din Legea nr. 200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova, Serviciul de Informații și Securitate de comun Inspectoratul General pentru Migrație au aplicat măsură asiguratorie de declarare a cetățenilor străini drept persoane indezirabile pe un termen de 10 ani, cu îndepărtarea lor de pe teritoriul țării.