În Republica Moldova a fost instituit nivelul moderat (cod galben) de alertă teroristă

În contextul situației de securitate regională create, Serviciul de Informații și Securitate anunță stabilirea nivelului moderat (cod galben) de alertă teroristă, aprobat prin ordinul directorului Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova Nr. 11 din 24 februarie 2022.



În cazul instituirii nivelului moderat de alertă teroristă (cod galben), autoritățile cu competențe în domeniul prevenirii și combaterii terorismului, în limitele atribuțiilor, întreprind acțiunile prevăzute la nivelul scăzut, suplimentar înfăptuind următoarele măsuri:
1) concentrarea eforturile în vederea descurajării, depistării și prevenirii situațiilor ce pot provoca un pericol terorist;
2) amplificarea măsurile de control și asigurarea ordinii publice la punctele de trecere a frontierei de stat, aeroporturi, gări feroviare și auto, obiective de aglomerare în masă a populației;
3) verificarea stării și nivelului de asigurare a protecției fizice și sporirea măsurile de pază la obiectivele de infrastructură critică din gestiune, în vederea depistării și prevenirii unor eventuale situații de criză teroristă;
4) intensificarea măsurile de verificare și asigurare a ordinii publice în locurile de aglomerare a populației, în cadrul manifestărilor în masă, al evenimentelor culturale, sportive, în vederea depistării eventualelor indici și situații de risc (dispozitive explozive, persoane cu comportament suspect sau violent etc.);
5) desfășurarea de instruiri suplimentare pentru angajați, care sunt antrenați în măsuri de ocrotire a normelor de drept și pentru personalul din cadrul obiectivelor care pot deveni ținte pentru atacuri teroriste;
6) verificarea nivelului de pregătire a forțelor și mijloacelor care pot fi antrenate în procedeele de reacționare în situații de criză teroristă și lichidarea consecințelor acestora.



Instituția îndeamnă societatea la calm, să se informeze din surse oficiale, să evite informațiile neverificate și distribuirea acestora, precum și la respectarea indicațiilor care urmează să parvină din partea Comisiei pentru Situații Excepționale.