SIS continuă desecretizarea arhivelor prin decizia de publicare a unor manuale ale KGB și NKVD despre tehnicile de dezinformare, manipulare și propagandă sovietică, aplicate și în prezent

În cadrul unei întâlniri ale conducerii SIS cu mai mulți cercetători din domeniul arhivistic și istoric au fost discutate diverse modalități prin care expertiza istorică poate contribui la îmbunătățirea activităților curente de securitate națională. Printre temele abordate în principal, s-au regăsit combaterea dezinformării istorice, prevenirea distorsionării evenimentelor din trecutul țării și importanța protejării arhivelor naționale în stabilitatea identității noastre naționale.

 

Un aspect deosebit de important al acestei colaborări îl reprezintă procesul de desecretizare a unor materiale din arhiva Serviciului de Informații și Securitate. Desecretizarea acestor documente istorice va permite accesul publicului la informații esențiale privind trecutul nostru, contribuind la o mai bună înțelegere a evenimentelor care au modelat destinul națiunii. Astfel, acest demers nu doar că va aduce un plus de transparență, dar va facilita și reconcilierea națională prin elucidarea unor aspecte controversate din istoria recentă.

 

Printre materialele ce urmează a fi desecretizate se regăsesc mai multe manuale ale serviciilor secrete din perioada sovietică, KGB și NKVD. Aceste documente istorice relevă tehnicile și metodele de propagandă, dezinformare și manipulare utilizate în trecut și pe care forțele ostile Republicii Moldova continuă să le folosească pentru a diviza societatea, compromite procesele democratice și menține țara noastră în sfera de influență externă. Accesul la aceste informații va permite publicului să înțeleagă mai bine pericolele actuale, să reziste mai eficient la încercările de manipulare și să sprijine eforturile de consolidare a democrației, independenței, integrității teritoriale și rezilienței cetățenilor noștri.

 

„Istoria este mai mult decât o simplă rememorare a trecutului, ea reprezintă fundamentul identității naționale și o resursă strategică esențială pentru securitatea țării. Colaborarea noastră cu comunitatea istoricilor ne permite să identificăm și să contracarăm mai eficient amenințările care vizează valorile noastre, memoria colectivă, dar și un pas important pentru a oferi societății accesul la adevărul istoric”, a declarat Alexandru Musteața, director al SIS.

 

Totodată, Serviciul de Informații și Securitate a transmis alte 34 203 de dosare Agenției Naționale a Arhivelor. Acestea au fost parte a Fondului materialelor documentare de filtrare și trofeu și a Fondului materialelor documentare a persoanelor supuse represiunilor politice în perioada regimului totalitar, care au trecut procedura de reabilitare la Procuratura Generală, ulterior fiind desecretizate de către Comisia departamentală a SIS.

 

SIS își propune să continue acest proces de desecretizare într-un mod responsabil, asigurându-se că documentele sunt gestionate cu grijă și că informațiile sunt prezentate într-un context adecvat. Acest efort comun va aduce beneficii semnificative pentru societate, incluzând creșterea gradului de conștientizare publică, promovarea unei culturi a memoriei și sprijinirea cercetării academice.

 

Serviciul de Informații și Securitate rămâne angajat în protejarea intereselor naționale și în promovarea unei cooperări eficiente cu toate sectoarele societății, inclusiv cu mediul academic. SIS își exprimă recunoștința față de istorici pentru contribuția lor valoroasă și îi încurajează să continue să joace un rol activ în apărarea și promovarea patrimoniului național, ca memorie vie a trecutului zbuciumat, pe care noi nu-l mai dorim pentru Republica Moldova.