Ceremonia de absolvire a celei de-a XX-a promoții de ofițeri de informații a avut loc astăzi, 09 iulie, la Institutul Național de Informații și Securitate „Bogdan, Întemeietorul Moldovei” al SIS. Festivitatea s-a desfășurat în prezența conducerii SIS și a cadrelor didactice.
Serghei Dulghieri, șeful Aparatului directorului SIS, i-a felicitat pe tinerii ofițeri pentru rezultatele obținute pe parcursul anului de studii și că au devenit parte a unui sistem ce reprezintă unul dintre cei mai importanți piloni ai securității naționale a Republicii Moldova. Dumnealui le-a urat mult succes în activitate, menționând că instituția pune mari speranțe în generația nouă, exprimându-și convingerea că reușita misiunilor rezidă în contribuția fiecărui angajat, iar liniștea și siguranța cetățeanului, societății și a statului este garantată de altruismul, efortul și responsabilitatea ofițerilor de informații.
În mesajele de felicitare ale conducerii Serviciului a fost exprimată gratitudine corpului didactic al INIS pentru munca prodigioasă, vocația și dăruirea în instruirea și modelarea tinerilor specialiști în intelligence. La fel, au fost transmise cuvinte de mulțumire părinților și membrilor familiilor pentru susținerea și înțelegerea oferită în demersul de a îmbrățișa cariera de ofițer de informații.
Vitalie Sîli, rector al INIS, le-a dorit absolvenților să aplice în practică cunoștințele acumulate și să continue să-și dezvolte abilitățile pentru a atinge performanțe profesionale și i-a îndemnat să contribuie la îndeplinirea misiunilor de serviciu, la cele mai înalte standarde.
La finalul festivității, ofițerilor de informații le-au fost înmânate certificatele de absolvire și le-a fost citit ordinul de repartizare în structurile Serviciului potrivit pregătirii de specialitate, unde vor beneficia de sprijinul colegilor cu experiență.