Rezultatele unei operațiuni complexe desfășurate de către SIS, în contextul războiului hibrid

Alexandru Musteața, directorul SIS, a susținut o conferință de presă privind rezultatele operațiunii complexe a Serviciului de Informații și Securitate de stopare a acțiunilor ostile a Federației Ruse și ale unor grupuri criminale, îndreptate împotriva ordinii de drept, democrației și Constituției Republicii Moldova.

 

Datele operative și analitice ale Serviciului indică asupra pregătirii și realizării, începând cu a doua jumătate a anului 2022, pe teritoriul Republicii Moldova, a unui scenariu subversiv de imixtiune externă, cu scopul înlăturării violente a guvernării democratice și preluării controlului politic de către grupări criminale subordonate altor țări.

 

Activitățile constatate sunt orientate spre subminarea valorilor și procesului democratic, în vederea distorsionării și influențării procesului electiv, atentând la ordinea constituțională a Republicii Moldova, și care necesită luarea unor măsuri de prevenire sigure şi hotărâte.

 

Concluziile informațiilor prezentate indică asupra faptului că Republica Moldova este supusă unor atacuri hibride de o amploare fără precedent. Manipulare, propagandă și dezinformare, tentative de schimbare a guvernului prin violențe, atacuri cibernetice, alarme false cu bombă, tentative de intrare în țară a cetățenilor străini cu pregătire militară pentru realizarea unor operațiuni subversive, finanțare masivă a unui grup criminal organizat care corupe alegătorii, deputații, liderii politici și candidații, totul pentru a compromite întreg sistemul de guvernare democratică a țării pentru a o trece în zona de influență a Federației Ruse.

 

Menționăm că SIS a elaborat un raport detaliat cu descrierea și demonstrarea întregului spectru de atacuri asupra Republicii Moldova, amplificat în perioada electorală. Documentul respectiv a fost expediat în adresa beneficiarilor legali și poate fi descărcat aici.