Percheziții rezultative pe un dosar de contrabandă cu țigări, destinate exportului spre Uniunea Europeană

Serviciul de Informații și Securitate în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au efectuat percheziții la 20 iulie 2020, în cadrul unui dosar penal de contrabandă, într-un depozit dintr-o localitate a Republicii Moldova, amplasată în imediata apropiere a frontierei de stat cu România.

 

În depozit au fost depistate 570 cutii, care conțineau 285 mii pachete de țigări, iar alte 585 cutii cu 292 mii 500 pachete de țigări au fost depistate în trei microbuze, cu numere de înmatriculare românești, care se aflau la locul percheziției. Prin urmare, în total au fost depistate 1155 cutii, în care se aflau 577 mii 500 pachete cu țigări de marca „Ashima” fără timbre de acciz, prețul cărora pe piața neagră ar fi estimat la circa 500 mii EUR.

 

Partida depistată în microbuzele adaptate ascunderii mărfurilor, dar și probatoriul acumulat pe dosar indică la pregătirea infracțiunii de contrabandă cu țigarete fără timbre de acciz, spre țările Uniunii Europene. Toată marfa de tutungerie, mijloacele de transport și cele financiare au fost ridicate și se află în custodia organelor de drept. Aceasta  urmează a fi supusă procedurilor legale de stabilire a provenienței, corespunderii calității și evaluării exacte.

 

Dat fiind faptul că în depozit au fost depistați patru cetățeni ai Republicii Moldova, aceștia au fost supuși percheziției, iar ca rezultat au fost ridicate inclusiv mijloace bănești în euro și lei românești, în sumă totală de aproximativ 11 mii EUR.

 

În aceeași zi, persoanele în cauză au fost reținute pentru 72 de ore. Urmărirea penală pe acest dosar este în plină desfășurare, iar procurorii intenționează să solicite în instanța de judecată aplicarea măsurii de arest preventiv în privința celor patru persoane.

 

Potrivit legii penale, infracțiunea de contrabandă în proporții deosebit de mari se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300.000 la 550.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

 

Imagini video de la locul percheziţiei: