Cu ocazia Zilei Independenței, Serviciul de Informații și Securitate adresează sincere felicitări cetățenilor Republicii Moldova.
Ne înclinăm cu respect în fața celor care au avut curajul de a spune că viitorul acestui pământ trebuie să fie decis doar de poporul său, precum și celor care au ales demnitatea în fața umilinței și unitatea în fața divizării.
Securitatea națională este inseparabilă de independență, ambele valori se păstrează prin vigilență, solidaritate și prin puterea de a identifica pericolele înainte ca ele să se contureze. Acum, când vectorul european al țării este consacrat prin Constituție, Serviciul de Informații și Securitate are nu doar o responsabilitate profesională, ci o datorie constituțională de a contribui activ la protejarea acestui parcurs. Apărarea suveranității, independenței și integrității teritoriale devine intrinsec legată de apărarea alegerii istorice făcute de poporul nostru.
Ne reafirmăm angajamentul de a apăra aceste valorile pe care se clădește statul, securitatea și viitorul generațiilor. Sacrificiul nostru de astăzi este munca onestă, spiritul patriotic și refuzul de a ceda în fața presiunilor care încearcă să ne slăbească. Dar dincolo de instituțiile de securitate și apărare, adevărata garanție a libertății este unitatea poporului și aportul fiecăruia dintre noi.
Republica Moldova are un viitor sigur și prosper doar dacă vom ști să apărăm, zi de zi, această independență. Este o datorie pe care o avem față de istorie, față de prezent și, mai ales, față de generațiile care vin.
Să ne păstrăm independența cu responsabilitate și cu demnitatea unui popor care știe să își decidă singur destinul.
La mulți ani, Republica Moldova!
La mulți ani, moldoveni de pretutindeni!