Discursul directorului Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteața, cu ocazia Zilei lucrătorilor din organele securității statului și a 33-a aniversare de la crearea serviciului special al Republicii Moldova

Domnilor și doamnelor ofițeri,

subofițeri și veterani ai Serviciului de Informații și Securitate,

 

Suntem, astăzi, împreună pentru a marca împlinirea a 33 de ani de muncă ai Serviciului de Informații și Securitate, în slujba Republicii Moldova și a cetățenilor săi. Este o mândrie pentru noi că reușim să protejăm statul de drept, democrația și pacea socială în țară, mai ales acum, când presiunea externă este atât de ostilă la adresa integrității teritoriale, a existenței noastre ca stat și ca popor.

 

Acest eveniment reprezintă un prilej de a reafirma importanța misiunii Serviciului, a echipei și de a recunoaște eforturile și dedicarea fiecărui angajat în parte. Vă mulțumesc tuturor pentru rezultatele pozitive obținute în asigurarea securității naționale. Fiecare informație culeasă de voi, fiecare analiză realizată și fiecare acțiune întreprinsă asigură suveranitatea țării și contribuie la apărarea valorilor democratice pe care noi cu toții, avem obligația să le păstrăm. Activitatea noastră ține de prezent, dar cu siguranță este o investiție durabilă în viitorul Republicii Moldova.

 

Stimate auditoriu,

 

În ultimii doi ani, Serviciul a trecut printr-o serie de schimbări, putem afirma că SIS a „îmbrăcat haine noi” și a evoluat către o nouă etapă de dezvoltare. Avem un cadru legislativ nou, și în sfârșit, activăm în baza mandatului de securitate. Putem declara că, acum, cu adevărat, suntem în slujba cetățenilor noștri și luptăm pentru interesele Republicii Moldova, nu ale altora.

 

Datorită modificărilor legislative făcute de către Parlament am implementat o serie de transformări structurale interne:

     - Acum avem procese inteligente de recrutare și instruire a ofițerilor;

     - Avem proceduri noi care ne eficientizează munca și pun în evidență un rezultat mai bun al muncii noastre;

     - Producem analize de intelligence pe modele occidentale și datorită studiilor de predictibilitate reușim să cunoaștem din timp vulnerabilitățile, amenințările și activitățile ostile. Acest lucru ne oferă spațiu să pregătim o reacție mai concentrată cu un rezultat mai bun, mai focalizat al contracarărilor;

     - Totodată, procesele noastre de muncă sunt mai integrate și sistematizate, urmare a digitalizării activităților specifice;

 

Și în mod special, avem o cooperare națională și internațională, cu schimb de date și informații eficiente, cum nu am avut în trecut. Lucrăm umăr la umăr cu partenerii, iar acest lucru este o recunoaștere a valorii noastre ca serviciu de inteligență și o dovadă de încredere în Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova.

 

Următorii pași ar fi să ne concentrăm asupra unor direcții de acțiune pentru a asigura un randament operațional sporit, care va consolida capacitățile instituționale pentru a face față provocărilor.

 

Succesul activității noastre, deseori rămâne un secret pentru societate, deoarece este recunoscut istoric faptul că serviciile de informații cel mai des își asumă public doar eșecurile, gloria rămânând pentru ceilalți. Dar cunoaștem foarte bine această trăsătură – modestia, și ne-o asumăm cu responsabilitate.

 

Foarte importantă, însă, este încrederea oamenilor în munca, profesionalismul și onestitatea noastră. Suntem mândri că societatea începe să creadă în noi, în rezultatele muncii noastre și recunoaște rolul nostru de apărători și protectori ai fiecărui cetățean. Acest fapt ne motivează și mai mult în munca noastră cotidiană! Astăzi, dăm asigurări că noi servim doar intereselor țării și cetățenilor săi.

 

Pentru că Serviciul a făcut tranziția către un alt nivel și s-a maturizat profesional, ne-am asumat și rezolvarea petelor negre din istorie – cea a arhivelor. Cooperăm, în prezent, cu mediul academic în studierea crimelor din trecut pentru că trebuie să onorăm în adevăr pe toți cei nedreptățiți de regimurile totalitare. Astfel, am facilitat accesul societății și cercetătorilor pentru cunoașterea adevărului istoric și protejarea patrimoniului național. Serviciul de Informații și Securitate a desecretizat peste 63.000 de dosare din cadrul Depozitului special de stat al instituției, cu scopul de a spori transparența și a clarifica aspecte esențiale ale trecutului nostru.

 

Doamnelor și domnilor,

 

Despre activitatea operativă puțin vorbim public, dar avem înregistrate multe reușite și o serie de operațiuni încă în derulare. Referitor la misiunile îndeplinite pot să menționez: dejucarea tentativelor de subminare a proceselor democratice, acțiuni externe ostile, orientate spre menținerea Republicii Moldova în sfera de influență dincolo de voința țării noastre.

 

La fel, continuăm să anticipăm și să contracarăm imixtiuni externe în cadrul proceselor electorale cu scopul de a compromite vectorul european și de accedere în Parlament a elementelor aflate sub influența oligarhilor, grupurilor criminale și a celor care reprezintă interesele Federației Ruse.

 

De asemenea, ofițerii de informații au deconspirat activitățile unor funcționari publici suspectați de trădare de patrie și complot împotriva Republicii Moldova, dar și a persoanelor suspectate de apartenență la organizații teroriste.

 

Stimați colegi,

 

Știu că, zi de zi, lucrați într-un mediu solicitant, care necesită un nivel ridicat de concentrare, etică profesională și discreție, dar tocmai în aceste valori se ascunde adevărata voastră putere. Munca ofițerului de informații bine făcută are impact profund asupra mediului social. Cu cât activitatea este mai performantă, cu atât societatea este mai mulțumită și trăiește în pace și siguranță. De aceea, este important să păstrați integritatea, verticalitatea, motivația și să fiți conștienți că fiecare acțiune a voastră contează.

 

Într-un mediu de securitate instabil, în fața noastră stau forțe care fac orice ca să destabilizeze țara și responsabilitatea fiecăruia dintre noi este ca să răspundem perfect în contracararea și anihilarea a tot ce este toxic pentru cetățeni și stat. Știu că ne-am asumat obiective ambițioase, dar am încredere deplină în capacitatea noastră de a le realiza cu succes.

 

Nu mai suntem singuri în această misiune, colaborarea cu partenerii interni și internaționali este esențială. Schimbul rapid de date, accesul la expertiză specializată și la resurse suplimentare ne oferă acces la informații care ne permit să acționăm eficient, să anticipăm și să neutralizăm riscurile înainte ca acestea să se materializeze. Efortul comun și abordarea multidimensională ne ajută să ne protejăm interesele țării și să contribuim la asigurarea securității naționale și regionale.

 

Pentru acest lucru eu vă mulțumesc și exprim respectul meu. Mulțumesc, de asemenea, partenerilor că sunt alături de noi în misiunile dificile pe care le avem.

 

Totodată, folosesc acest prilej să mă adresez veteranilor care sunt exemple de istorie vie pentru noi, sursă de inspirație, care ne arată ce înseamnă să fii cu adevărat dedicat apărării poporului și țării. Vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut de-a lungul anilor și pentru sprijinul de care ne bucurăm și în prezent.

 

În încheiere, doresc încă o dată să mulțumesc colegilor mei pentru dedicare, profesionalism și eforturile depuse. Ofițerii de informații contribuie la asigurarea unui viitor mai sigur și prosper pentru Republica Moldova. Astăzi este despre oamenii care fac posibilă această misiune. Suntem o echipă, iar succesul nostru depinde de unitate și angajamentul fiecăruia dintre noi.

 

Vă urez mult succes în toate eforturile voastre viitoare. Să rămânem un scut solid în fața riscurilor externe și interne, iar următorii ani să fie la fel de plini de realizări, să ne găsească tot mai puternici și mai profesioniști.

 

La mulți ani Serviciului de Informații și Securitate!