Declarație de presă

În contextul declaraţiilor apărute în spaţiul public privind implicarea Serviciului de Informaţii şi Securitate în presupusele rețineri, chestionări sau transportare efectuate în privinţa domnului Ștefan Gațcan, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, instituţia neagă categoric şi respinge cu fermitate insinuările şi interpretările privind activitatea sa. Astfel, condamnăm orice încercări de denigrare şi dezaprobăm manifestările de includere a Serviciului în dispute cu substrat politic – stări ce afectează imaginea şi credibilitatea instituţiei.

 

Serviciul își realizează atribuțiile în conformitate cu legislația în vigoare și cu respectarea drepturilor omului, precum și garanțiilor mandatului de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

 

Totodată, SIS monitorizează informația parvenită în legătură cu posibilele tentative de corupere a înalților demnitari de stat și cooperează cu organele de ocrotire a normelor de drept în vederea elucidării veridicității informațiilor prezentate, precum și acordă suport, potrivit competențelor, în vederea aprecierii și calificări juridice a faptelor reclamate.

 

SIS îşi reafirmă hotărârea de a menţine neutralitatea şi echidistanţa în activitatea cotidiană, fiind concentrat pe îndeplinirea misiunilor sale, care privesc exclusiv securitatea națională, cu respectarea strictă a legii.

 

În aceeași ordine de idei, Serviciul de Informații și Securitate îndeamnă reprezentanții mass-media să se informeze din prima sursă cu privire la activitatea SIS și să reflecte poziția instituției în materialele care o vizează, inclusiv prin acordarea dreptului la replică.