Circa 60 de episoade de corupție documentate la Aeroportul Internațional Chișinău

În cadrul unei investigații comune a Serviciului de Informații și Securitate, Centrului Național Anticorupție și Procuraturii Anticorupție, cu suportul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, pe parcursul a 3 luni au fost documentate 59 acte ilegale, dintre care 38 de pretindere de mită și 21 contravenții administrative conexe.

În rezultatul realizării măsurilor speciale de investigații, s-a constatat că angajații Sectorului de Poliție de Frontieră «Aeroportul Internațional Chișinău», fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în contextul noilor reguli anti-epidemiologice implementate în Republica Moldova, au creat și implementat o schemă de obținere ilicită a mijloacelor bănești de la pasagerii care plecau din țară și în privința cărora apăreau suspiciuni de deținere și prezentare a testului PCR «COVID-19» cu semne de falsificare. Astfel, polițiștii implicați în serviciu ar fi acceptat și primit sistematic de la cetățenii care traversau frontiera RM pe sensul «ieșire» sume cuprinse între 50-100 de euro.

De asemenea, s-a mai stabilit că, angajații IGPF, implicați în serviciu, ar fi extorcat bani pentru nesancționarea încălcărilor regulilor de izolare depistate în cadrul exercitării atribuțiilor funcționale. Acțiunile descrise puneau în pericol sănătatea publică atât în Republica Moldova, cât și statele de destinație, creând condiții pentru răspândirea rapidă a virusului COVID-19.

La această etapă, în cauză figurează 15 polițiști de frontieră cu statut de bănuit, dintre care 13 au fost reținuți. În cazul în care vinovăția figuranților va fi stabilită, aceștia riscă pedepse de până la 10 ani de închisoare cu privarea dreptului de a ocupa funcții publice până la 10 ani.