Alexandr ESAULENCO, director al SIS, a avut o întrevedere cu Maia SANDU, președintele Republicii Moldova

Astăzi, 26 decembrie 2020, domnul Alexandr Esaulenco, director al Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova a avut o întrevedere cu doamna Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.

 

În cadrul întrunirii au fost abordate subiecte legate de situația de securitate din țară și principalele riscuri și vulnerabilități la adresa securității naționale.

 

Directorul SIS a informat-o pe șefa statului cu privire la prioritățile instituției și activitățile desfășurate în vederea consolidării sistemului de securitate națională, inclusiv prin măsuri concrete de prevenire și combatere a fenomenului corupțional. În cadrul discuțiilor a fost reconfirmată orientarea Serviciului spre transparentizare și respectare strictă a legislației în vigoare.

 

Președintele a accentuat că cetățenii așteaptă de la instituțiile statului ca acestea să acționeze în interesul lor și să se ghideze în activitate de litera legii.