Astăzi, 19 februarie, a avut loc ședința Colegiului Serviciului de Informaţii şi Securitate în cadrul căreia a fost examinată activitatea instituţiei pe parcursul anului 2020 şi reiterate obiectivele şi prioritățile pentru anul curent. La eveniment au participat Maia SANDU, președinte al Republicii Moldova, Aureliu CIOCOI, prim-ministrul interimar al Republicii Moldova, Ana REVENCO, secretar al Consiliului Suprem de Securitate și Serghei SÎRBU președintele al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului Republicii Moldova.
În alocuţiunea sa, Alexandr ESAULENCO, director al SIS, s-a referit la sarcinile asumate de către instituție în anul 2020 şi măsurile speciale de competență funcțională ce au contribuit la asigurarea securității statului. Dumnealui a făcut o retrospectivă a multiplelor provocări și pericole generate de factori externi și interni, ce au avut repercusiuni directe asupra securității și intereselor naționale ale Republicii Moldova, atât sub aspect economic, cât și social-politic, enunțând totodată și măsurile întreprinse de către Serviciu întru prevenirea și minimizarea impactului negativ ale acestora. În context, dumnealui a mulțumit efectivului pentru exercitarea cu onestitate şi profesionalism a atribuțiilor funcționale, pentru sacrificiul în realizarea misiunilor de serviciu și speciale, și pentru patriotismul și devotamentul manifestat față de țară.
În cadrul ședinței au fost menționate și cele mai combative domenii de activitate, cele de asigurare contrainformativă a economiei naționale și contraspionajul. Obiectivele strategice pe aceste paliere au vizat contracararea factorilor interni și externi ce periclitează securitatea energetică, stabilitatea pieței financiare, bugetul public național și defavorizează cetățenii Republicii Moldova, precum și optimizarea și eficientizarea mecanismului de depistare a activităților informativ-subversive ale serviciilor speciale străine îndreptate împotriva securității naționale.
La fel, a fost subliniat faptul că SIS, în perioada de referință, a înregistrat o creștere semnificativă a fluxului de informații spre beneficiarii, atât sub forma de analize operaționale argumentate, cât şi rezultate perceptibile ale investigațiilor speciale, consolidând astfel procesul de reacție și gestionare a riscurilor de securitate.
Directorul Serviciului a enumerat un șir de priorități ce urmează a fi puse în aplicare pe parcursul anului 2021. Unele care se impun în mod imperios vizează dezvoltarea şi consolidarea capacităților instituționale şi concentrarea maximă asupra combaterii fenomenului corupției ce subminează securitatea națională, în special în organele de stat și sectorul justiției, precum și cele asociate infracțiunilor de contrabandă în proporții deosebit de mari, spălarea banilor, deturnarea fondurilor publice, compromiterea proiectelor investiționale din fonduri externe etc. Atenție deosebită va fi acordată eficientizării managementului resurselor umane şi continuării optimizării procesului de asigurare a integrității ofițerilor de informații şi securitate.
La rândul său, Maia SANDU, președintele Republicii Moldova, în alocuţiunea sa a menționat: „amenințarea majoră la adresa statului este corupția, în special corupția la nivel înalt - ea face Moldova mai săracă, mai vulnerabilă și mai slabă. Pe parcursul timpului, SIS a fost utilizat în anumite cazuri în beneficiul unor interese înguste, nu în interes național. Eu nu voi tolera asemenea abordări. Și acum, mai mult ca niciodată, este necesar să muncim pentru a reclădi încrederea cetățeanului în instituțiile statului.
De aceea, voi repeta mesajul pe care îl am pentru toți funcționarii publici - în mine găsiți un sprijin. Și eu, și colegii mei vom susține reforma instituției, astfel încât oamenii demni și integri să fie promovați și nimeni să nu-i oblige să acționeze contrar legii. Republica Moldova are nevoie de un Serviciu de Informații puternic, proactiv și eficient”.
Aureliu CIOCOI, prim-ministrul interimar al Republicii Moldova, a mulțumit angajaților Serviciului de Informații și Securitate pentru aportul adus în depistarea și prevenirea riscurilor la adresa securității statului și a reiterat necesitatea utilizării tuturor pârghiilor legale pentru a contracara acţiunile de limitare a eficienţei şi funcţionalităţii organelor de stat. Șeful interimar al Guvernului a îndemnat să fie întreprinse toate măsurile necesare pentru consolidarea securității naționale a Republicii Moldova.
La finele ședinței, Colegiul a adoptat o hotărâre privind subiectele abordate, venind cu propuneri şi stabilind termeni de realizare a acestora.
Remarcăm că, reieșind din evoluția situației epidemiologice din țară, ședința Colegiului a fost organizată într-un format restrâns, cu respectarea normelor sanitare, fiind întruniți doar membrii Colegiului, conducătorii subdiviziunilor operaționale ale Serviciului și invitații de onoare.