User menu

Mesajul Directorului SIS adresat vizitatorilor www.sis.md

BINE AŢI VENIT PE PAGINA WEB OFICIALĂ

A SERVICIULUI DE INFORMAŢII ŞI SECURITATE!

 

Pornind de la dezideratul – acceptat, prin consens, de către multiple cancelarii ale democraţiilor consolidate – precum că atribuţiile unui serviciu secret / de intelligence sunt specifice prin definiţie – , procesul de comunicare continuă cu publicul larg şi factorii politici de decizie constituie promotorul de bază în evoluţia cu succes a schimbărilor demarate în ţara noastră.

 

În conformitate cu prevederile proiectului Strategiei de reformare a Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, obiectivele trasate de instituţie pot fi transpuse în practică doar dacă sunt conştientizate şi susţinute de întreaga societate.O funcţie majoră, în acest sens, fiind exercitată de comunicarea strategică şi valorificarea plenară a tehnicilor şi metodelor de relaţie publică.

 

Actualul proces de reformă a SIS a generat discuţii aprinse în societate, deseori contradictorii, pe tematica asigurării transparenţei instituţionale şi a controlului democratic asupra instituţiei pe care am onoarea să o conduc.

 

Creşterea permanentă a aşteptărilor societăţii faţă de SIS, ne obligă de a revizui activităţile, dar şi capacităţile de comunicare, necesitând extinderea şi amplificarea programelor de dialog, în scopul cunoaşterii şi înţelegerii agendei instituţiei pe componentele de interes public.

 

În calitate de Director îmi asum, drept obiectiv primordial, responsabilizarea Serviciului de Informaţii şi Securitate faţă de societate, precum şi extinderea poziţiilor instituţionale în spaţiul public.

 

Inclusiv prin lansarea acestui site, vom acţiona în direcţia asigurării coeziunii între SIS şi societate, promovând un dialog coerent, veridic şi flexibil cu referire la politicile informative în domeniul asigurării securităţii statului – Republica Moldova!

 

Cu respect şi abnegaţie,

 

Ambasador Mihai BALAN

                                                                                                                                                                                                      Director SIS