User menu

SIS şi-a premiat cei mai buni sportivi

Învingătorii Spartachiadei, dedicate aniversării a 25-a de la crearea organelor securităţii statului, şi-au primit trofeele. Evenimentul desfăşurat la 21 decembrie, a încheiat şirul acţiunilor consacrate sărbătorii, competiţiile sportive înscriindu-se armonios în tradiţiile respectate în cadrul instituţiei.

 

Startul probelor sportive a fost dat în luna februarie, ofiţerii de informaţii şi securitate transformând, pe parcursul anului, întrecerile într-o demonstraţie frumoasă a spiritului de echipă şi a principiilor de fairplay. Participanţii au concurat în cadrul a 6 probe sportive: tenis de masă, trageri din arma din dotare, minifotbal, cros, volei şi, în premieră, la joc de dame.

 

Alexandru Balan,  director  adjunct al SIS, a adresat, din numele conducerii instituţiei,  un mesaj de felicitare echipelor  pentru performanţele obţinute, urându-le să folosească orice oportunitate pentru a progresa continuu şi a obţine cât mai multe succese personale şi profesionale.

 

 Dumnealui şi-a exprimat speranţa că la următoarele competiţii numărul doritorilor de a se înscrie în concurs va fi mult mai mare, menţionând că de la an la an echipele sunt din ce în ce mai competitive, iar performanţele mult mai înalte. ,,Apreciez şi voi susţine întotdeauna astfel  de evenimente, care promovează modul sănătos de viaţă şi consolidează colectivul”, a specificat  directorul adjunct al SIS.

 

Toate echipele au depus eforturi considerabile,  însă laurii victoriei au aparţinut celei mai pregătite şi  mai puternice echipe, cea a Detaşamentului cu destinaţie special ,,Alfa”.

 

22.12.2016