User menu

Combatanţi şi veterani ai Serviciului de Informaţii şi Securitate, decoraţi cu distincţii de stat

Astăzi, 12 octombrie, a avut loc ceremonia de conferire a distincţiilor de stat unui grup de combatanţi şi veterani ai Serviciului de Informaţii şi Securitate, pentru îndeplinirea ireproşabilă a datoriei cetăţeneşti, profesionalismul manifestat la executarea unor misiuni speciale şi contribuţia la educarea tinerii generaţii în spiritul patriotic.

 

Evenimentul se înscrie în şirul acţiunilor dedicate aniversării a XXV-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova şi sărbătoririi unui sfert de veac de la crearea organelor securităţii de stat. La festivitatea solemnă au participat conducerea şi membrii Colegiului Serviciului de Informaţii şi Securitate, combatanţi, veterani şi ofiţeri în rezervă ai  Serviciului.

 

Mihai Balan,  director al SIS, în alocuţiunea sa, şi-a exprimat satisfacţia pentru reuşita de a scoate din umbră şi aprecierea, la cel mai înalt nivel,  a performanţelor obţinute în carieră de către titularii distincţiilor de stat, precum şi sacrificiul adus la protejarea valorilor fundamentale ale statului şi cetăţeanului.

 

Dumnealui a  adus un omagiu combatanţilor conflictului armat de pe Nistru, menţionând că  au fost cei care au scris una din cele mai importante pagini din istoria tânărului stat Republica Moldova şi au demonstrat generaţiilor tinere că dragostea de ţară nu se măsoară în cuvinte, ci în fapte.  ,,Aţi izbutit prin curaj, onoare şi sentimentul datoriei să aduceţi sacrificiul suprem în slujba apărării demnităţii naţionale, a integrităţii teritoriale şi suveranităţii”, a declarat Mihai Balan.

 

Directorul SIS a reamintit cu deosebită recunoştinţă pe cei care şi-au pierdut vieţile în acel conflict sângeros, cinstindu-le memoria printr-un minut de reculegere. În acest sens, dl Balan a adus la cunoştinţă oaspeţilor iniţiativa Serviciului de Informaţii şi Securitate de a construi un monument, ce va eterniza memoria combatanţilor care au plătit cu viaţa pentru integritatea şi independenţa Patriei.

 

Printre persoanele cărora le-au fost conferite distincţii de stat au fost şi veteranii Serviciului, cărora dl Mihai Balan le-a exprimat gratitudine pentru înalta conştiinţă a datoriei, competenţă profesională deosebită şi contribuţia meritorie la apărarea şi promovarea interesului naţional.

 

Prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova, dl Nicolae Timofti, combatanţilor, veteranilor şi ofiţerilor în rezervă ai Serviciului de Informaţii şi Securitate le-au fost conferite următoarele distincţii: Ordinul „Ştefan cel Mare”, Ordinul ,,Credinţă Patriei” clasa I, Medalia ,, Meritul Militar” şi Medalia ,,Pentru Vitejie”.

 

12.10.2016