User menu

Un lot de muniții și substanțe explozive identificat în mun. Ceadâr-Lunga

În urma măsurilor de profilaxie inițiate de către Serviciul de Informații și Securitate în privința păstrării, procurării, fabricării sau comercializării armelor de foc, în sudul țării a fost identificat un lot de muniții și substanțe explozive.

 

Acțiunile au avut loc în preajma municipiului Ceadâr-Lunga, fiind realizate în cooperare cu Ministerul Afacerilor Interne. Ca rezultat a valorificării informației deținute de către SIS, în cadrul măsurilor speciale de investigație, a fost depistat un pachet, în interiorul căruia se aflau arme de foc, cartușe de diferit calibru, o grenadă F-1 şi un focos. În prezent, cazul este în proces de investigație conform legislației în vigoare.

 

08.08.2017