User menu

SIS a deconspirat o reţea teroristă, reţinînd doi străini şi cinci conaţionali

Săptămîna curentă, în cadrul unei operaţiuni speciale complexe realizată de Serviciul de Informaţii şi Securitate în comun cu Procuratura sectorului Rîşcani a capitalei şi Inspectoratul Naţional de Investigaţii al IGP MAI a fost reţinut un cetăţean al Uzbekistanului, care a evadat la începutul lunii iulie din Centrul de plasament temporar al străinilor al Biroului Migraţie şi Azil al Republicii Moldova.

Persoana reţinută este suspectată de infracţiuni conexe terorismului şi afilieri grupărilor radicale internaţionale, în special pentru aderenţă la „Mişcarea Islamică din Turkestanul de Est” (ETIM). Acesta intenţiona să părăsească teritoriul ţării, fiind marşrutat, prin intermediul complicilor aflaţi în străinătate, în Ucraina sau în unele din statele – membre UE. În cadrul măsurilor speciale de investigaţii desfăşurate în privinţa persoanei reţinute şi a unui cetăţean aflat în căutare în Federaţia Rusă, cu care au evadat împreună  din Centrul de plasament temporar, au fost identificaţi mai mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova şi din străinătate (Federaţia Rusă, Ucraina, Uzbekistan etc.), care au acordat suport la evadare.

Astăzi, 17 iulie curent, ofiţerii SIS au mai reținut un suspect de apartenență la reţeaua teroristă transnaţională, cetăţean al Osetiei de Nord, la care în timpul percheziţiei au fost depistate diverse lucruri suspecte, între timp fiind stabilită şi identitatea unui cetăţean al Republicii Moldova care coopera cu cei reţinuţi şi aflaţi în căutare. Printre suspecţi este şi un colaborator al MAI, care ar fi favorizat acoperirea şi tăinuirea străinilor de autorităţile competente ale Republicii Moldova.

Celălalt evadat, cetăţeanul Federaţiei Ruse, s-a aflat în vizorul SIS, pentru suspiciuni de realizare a activităţilor teroriste şi infracţiunilor conexe terorismului – aspect pentru care, la 09 iunie 2015, a fost reţinut şi plasat în Centrul de plasament al străinilor, conform procedurilor legale în vigoare. Respectivul se află în căutare în Federaţia Rusă, fiind în atenţia serviciilor speciale pentru terorism şi crime deosebit de grave.

În vederea identificării şi reţinerii străinilor evadaţi, în cadrul operaţiunii speciale au fost efectuate, în regim paralel, 15 percheziţii ale domiciliilor şi autoturismelor persoanelor implicate în caz, în rezultatul cărora au fost reţinuţi alţi 6 cetăţeni ai Republicii Moldova, care erau în contact şi au acordat sprijin evadaţilor. La percheziții au fost depistate echipamente militare speciale, inclusive trei pistoale cu muniţii – păstrate ilicit, materiale de instruire în domeniul militar, cartele telefonice, telefoane mobile pentru legătură cu entităţi străine din zona Siriei, Afganistanului şi Irakului.

La moment, continuă investigaţiile în vederea identificării tuturor circumstanţelor, stabilirii cercului integral de persoane implicate şi a vinovăţiei acestora în comiterea infracţiunilor sancţionate de legislaţia Republicii Moldova.

 

"17" iulie 2015